Apel
daună call
Cumpără online
RCA
RCA
Călătorie
Călătorie
Obține oferta
CASCO
CASCO
Bunuri
Bunuri
Locuință
Locuință
Sănătate
Sănătate

Consecințele financiare în caz de deces, îmbolnăvire sau accident

Consecințele financiare în caz de deces, îmbolnăvire sau accident
05.05.2022

Pentru mulți români, un accident sau o îmbolnăvire scad puternic nivelul de trai. Circa 70% dintre români nu știu care sunt consecințele financiare pe care le-ar avea decesul, îmbolnăvirea sau implicarea lor într-un accident, arată cel mai recent studiu AEGON, realizat anul acesta împreuna cu Reveal Marketing. Doar 40% dintre români au deja un plan financiar în caz de îmbolnavire sau accident.

Dintre segmentele analizate, familiile moderne au declarat în proporție de 47% că au un astfel de plan implementat, în timp ce dintre familiile tradiționale doar 34% au un plan financiar de rezervă pentru boală sau accident.

Barbații sunt mai preocupați decât femeile atunci când vine vorba de a-și asigura stabilitatea financiară. 43% dintre aceștia au un plan bine pus la punct, spre deosebire de femei, care au luat în considerare acest aspect doar în proporție de 37%.

Conform celor mai recente date, pentru multe familii din țara noastră producerea unui eveniment nedorit (accident, îmbolnavire a unui membru al familiei - ce se pot solda chiar și cu un deces) ar duce la o scădere puternică a nivelului de trai.

Asigurările de viață sunt o soluție concretă și usor accesibilă pentru reducerea vulnerabilității familiilor și a dezechilibrelor sociale, trendul în țara noastră fiind, îmbucurător, unul de creștere. În 2021 s-a înregistrat o creștere de 18% a asigurărilor de viață față de 2020, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Aceasta este cea mai mare creștere din ultimii ani, potrivit Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).